„Ce vrei de
mâncare?” e întrebarea cu care-mi sâcâi cel mai des concubina. O enervează
foarte rău, atât de rău încât într-o zi mi-a răspuns, fără nici o urmă de
aluzie sexuală în voce: „O pulă!”. După câteva minute s-a liniştit şi a zis că
vrea totuşi o supă cu tăiţei. Eu sunt un om al mediilor şi după ce a pus capul
pe pernă m-am apucat de supă. Am zis totuşi să nu-i ignor prima dorinţă şi în
loc să fac ca omul doi pumni de tăiţei în 5 minute am stat vreo oră să decupez
câteva zeci de puli... mă rog, nu erau chiar puli, erau mai degrabă puţe de
copil că nu vroiam să se înece nemernica cu ele. Restul povestirii nu mai e atât de amuzant,
aşa că o să îl păstrez pentru mine.
Spre deosebire de
iubire sau credinţă, concepte vagi şi interpretabile, fidelitatea este o
noţiune concretă şi aplicabilă. Pe cât e de simplă ca şi concept, pe atât de
prost este înţeleasă şi aplicată în orice relaţie, fie ea contractuală sau
conjugală. Toţi credem că fidelitatea reprezintă o obligaţie inerentă asocierii
cu cealaltă persoană şi ignorăm faptul că ea ar trebui să fie o consecinţă a
fidelizării persoanei de la care avem pretenţia să ne fie fidelă în primul rând.
Deşi monopolul şi
exclusivitatea împart ideea de singularitate, ele sunt două concepte diametral
opuse. Când îi ceri unui om să-ţi fie
fidel, creezi un monopol. Cu alte cuvinte: „Eu sunt singura ta opţiune, chiar
dacă e una proastă, la alta nu ai dreptul... contractul ori jurământul te
obligă.”. Prin fidelizare însă, promovezi exclusivitatea în relaţie; mai simplu
spus: „Eu nu sunt singura ta opţiune, dar sunt cea mai bună, sau măcar mă
străduiesc să fiu... de ce dracu’ te-ar mai interesa altceva?”
Infidelitatea e
pur şi simplu o consecinţă a reflexului uman de a alege lucrul care îi aduce
beneficiul cel mai mare. E atât de simplu.
DESERTOLOGIE - Ştiinţa care se ocupă cu deşteptarea proastelor care se visează cofetărese
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu